Un microbuz pentru ei! ”Au nevoie de noi! Dragoste pentru copiii abandonați”

Un microbuz pentru ei! ”Au nevoie de noi! Dragoste pentru copiii abandonați”

blurred

Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov, lansează Campania ”Au nevoie de noi! Dragoste pentru copiii abandonați”, prin care se vor strânge fonduri pentru achiziționarea unui microbuz, folosit în cadrul programelor sociale pentru copiii din centrele de plasament.

Te-ai gândit vreodată la copiii din centrele de plasament? La chipul lor, la sufletul lor… Nu au pe nimeni, sunt singuri, părăsiți de familie, sau proveniți din medii defavorizate în care nu se puteau descurca.

Acești copii nu sunt vinovați cu nimic că soarta a ales o asemenea cale pentru ei, dar nu se plâng și îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoși. Nu îi vizitează nimeni și nu cunosc pe nimeni, cu excepția celor ca ei. Sunt puternici și frumoși. Merg la școală, învață, se joacă, râd și zâmbesc, asemenea unor îngeri.

Copiii din centrele de plasament au nevoie de noi, au nevoie de dragoste, de sprijin, de integrare socială, iar pentru asta Asociația ”Aici pentru Tine” din Brașov, încearcă să dea o mână de ajutor pentru viitorul lor.

Ne așteaptă la ușă de fiecare dată și sar în brațele noastre de bucurie atunci când ne văd. Fiecare întâlnire cu ei este unică și ne dă putere să mergem mai departe și să luptăm pentru viitorul acestor copii.

Îi vizităm mereu pe copiii din centrele de plasament și realizăm programe și activități sociale. Fie că vorbim despre excursii, sau vizite de studiu, o simplă plimbare în oraș sau o aventură în natură, toate acestea presupun anumite nevoi.

Activitățile noastre sunt însă îngreunate din lipsa unui mijloc de transport. Centrele de plasament se află la distanțe de câțiva zeci de kilometri, față de oraș, iar costurile, pentru a asigura transportul pentru diferite activități, sunt mult prea mari.

Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov, strânge bani pentru achiziționarea unui microbuz nou sau second-hand, pentru a putea organiza în continuare activități din ce în ce mai diverse pentru copiii din centrele de plasament. Este important să ajutăm împreună la integrarea în societate a acestor copii, iar pentru asta vă mulțumim că ne sprijiniți în campania noastră!

Noi îi scoatem din anonimat, iar TU faci diferența, schimbându-le povestea vieții lor!

DONAȚII:

  • PRIN BANCĂ: Se pot face donații în contul Asociației ”Aici pentru Tine”: RO64 BACX 0000 0010 9580 7001 deschis la Unicredit Țiriac.

 

15909387_1486474458037201_1465342430_o-768x576

Despre noi…

Asociația „Aici pentru Tine” este o organizație non-guvernamentală, care contribuie la dezvoltarea comunității tinerilor din centrele de plasament, a celor din medii sociale nefavorabile și a mamelor maltratate. Ne implicăm, punem suflet și sprijinim cazuri cu povești de viață impresionante. Proiectele noastre se desfășoară în tot județul Brașov.

Valori: Educație, Implicare, Suport, Schimbare, Dezvoltare

Misiune: Inițierea, extinderea, îmbunătățirea serviciilor sociale integrate pentru persoanele și grupurile marginalizate, pentru copii abandonați, mame maltratate, tineri cu rezultate deosebite, recunoscute național și internațional, promovarea drepturilor recunoscute de legislația în vigoare.

Viziune: Împreună putem crea un viitor mai bun pentru acești copii, îi putem ghida și oferi tot suportul pentru a avea dreptul la o viata normală.

Inchide
EnglishRomania
×
×

Cart