https://www.youtube.com/watch?v=iAnQbO4dd58
Peste 10.000 de Euro, pentru salvarea a două vieți
Aproximativ 350 de invitați (vedete, oameni de afaceri, autorități) au fost prezenți vineri, 22 februarie, la Hotel ARO Palace Brașov, pentru a treia ediție a galei anuale de caritate, organizată de Asociația ”Aici pentru TINE” și Agenția de publicitate AdTeam.
Gala, prezentată, ca în fiecare an, de Andreea Marin, a avut numeroase momente emoționante: prezentarea celor două cazuri medicale grave, pentru care asociația a strâns bani, prezentarea de modă, făcută de copiii asociației, dar și prezentarea cazului de succes, de reintegrare socială, al Elisabetei Căldărar.
Invitații au fost foarte încântați și de momentele artistice ale serii: recitalurile cântăreților Adrian Sînă, Mihai Trăistariu, Liviu Teodorescu și Eduard Ungureanu, concertul trupei UNDA și spectacolul de balet al dansatorilor Emilia și Dorin Mirea.
Toți banii strânși (peste 10.000 de Euro) vor fi direcționați către Florin, un băiețel de 11 ani, și Bogdan, un tânăr de 33 de ani, ambii aflați în situații foarte grele de viață.
Florin este un baiețel minunat, care se luptă, de când s-a născut, cu o boală gravă la rinichi și cu afecțiuni la coloană și șold. Povestea lui Florin este tragică: în primele 6 luni de viață, deși a făcut tratamente intense cu antibiotice, a suferit numeroase infecții urinare și a fost internat lunar, de câte două ori, în spital, apoi, la doar 9 luni, a suferit prima intervenție chirurgicală, din cauza hidronefrozei. La vârsta de 2 ani a fost operat, din nou, pentru a i se pune șoldul la loc, iar piciorul stâng i-a fost scurtat cu 4 cm. La nici 4 ani, după o infecție foarte gravă la rinichi, a fost trimis la București, unde i s-a pus diagnosticul reflux vezico-ureteral bilateral, de gradul 5, și i s-a montat un tub, la rinichiul stâng, pentru a putea elimina urina. De atunci, băiețelul poartă permanent acest tub, care îi este schimbat la fiecare 3 luni, și care îl împiedică să poarte corsetul necesar vindecării coloanei. Florin merge la școală cu scutec, în care se scurge urina, iar în ultimii trei ani nu a crescut deloc în greutate sau înălțime, având doar 12 kg, la 11 ani.
Bogdan este proaspăt tătic și are o soție care îl iubește, dar, la 33 de ani, este într-o situație disperată. De câteva luni, se zbate între viață și moarte, din cauza unei insuficiențe cardiace severe, care face ca inima lui să bată la 20% din capacitate, fiindu-i afectate și organele interne – ficat, rinichi, colecist, și circulația venoasă. Viața lui atârnă de un fir de ață și soția se străduiește să strângă 5.000 euro, pentru defibrilatorul cardiac, care să-l mențină în viață, până va putea face un transplant.
”Cel mai mult ne bucură că invitații au reușit să ajungă, în ciuda viscolului și a ninsorii puternice, și că s-au simțit bine, la eveniment. Copiii asociației au fost cu adevărat înduioșători, când au prezentat pe scenă, ca niște profesioniști. Așa cum ne așteptam, prezentarea cazului Elisabetei a fost un moment foarte emoționant. Credem că prezența ei pe scenă i-a făcut pe oameni să înțeleagă cât de important este să ne acceptăm, să ne încurajăm și să ne respectăm, unii pe alții, indiferent de mediul din care provenim, de gradul de educație, de trecutul nostru, de banii pe care îi avem (sau nu). Le mulțumim foarte mult tuturor celor prezenți, partenerilor noștri, Andreei Marin, artiștilor. A fost o seară minunată, pentru că a fost o seară în care ne-am adunat, cu toții, pentru a face bine – și asta e cel mai important.”, declară Adina Gal, președintele Asociației ”Aici pentru TINE”.
Toți cei care doresc să ajute cazurile asociației, chiar dacă nu au fost la Gala ”Aici pentru TINE”, o pot face oricând, printr-o donație în contul RO64 BACX 0000 0010 9580 7001, deschis la Unicredit Ţiriac.
PARTENERI: AdTeam Brașov, Aro Palace, Avevent Brașov, D.O Security, Casa de Modă Celebre, Direcția de Servicii Sociale Brașov, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” Brașov, Coresi Shopping Resort, Artemis Models, Prefectura Brașov, Transilvania Art Galery, Andrei Husti, Asociația Culturală Funzin, Asociația SCUT, Serigrafie Brașov, A.I.L. Advertising, Chemarc.
SPONSORI: Leitz România, Play Tika România, Cos2000, Duvenbeck, Yolans Com, Olympus România, Promedivet Sovata, Conex Distribution Iași, Forex, Cofetăria Saray, Cofetăria Bombo, Aerotech, Speed &Trust, Antalus, Media Expres, Zao Planet Brasov, Oxygazon, Skotech Solutions, Paniti Impex, Kronospan România, Mondo Instal, Pizza Hot, Ecosprint 78, Kronstadt Imobiliare, Asma uși, Avantgarda Timișoara, Lactate Brădet, Nym House Residence, Asociația Mundia Cluj, Daco Hostel, Sirona Dental Clinic.
PARTENERI MEDIA: TVR1, Agerpres, BizBrașov, Bună Ziua Brașov, Transilvania 365, News Brașov, MyTex, Ziare.com, Știri Locale 24, Presa Online 24, Kiss FM, Rock FM, Magic FM, Monitorul Expres, Radio România Târgu Mureș, Brașovul Tău, Ziare pe net, stiriziare.com, Feedler.ro, Curierul Național, FWD Bv, Zile și Nopți Brașov, Antena 1 Brașov, RTT Brașov.
Pentru orice alte informații despre Gala și Asociația ”Aici pentru TINE”, o puteți contacta pe Adina Gál – președintele Asociație ”Aici pentru Tine”:
Telefon : 0726.686.793; 0726/686.800
Email: contact@1.asociatiaaicipentrutine.ro
www.1.asociatiaaicipentrutine.ro
Strada 13 Decembrie, nr. 209, Brașov
Noi îi scoatem din anonimat, iar TU faci diferența schimbându-le povestea vieții lor.