Răzvan are un nou rinichi!

Împreună pentru Răzvan, băiețelul care făcea dializă din 3 în 3 ore!

În cadrul Galei de Caritate ”Aici pentru TINE” 2018 am reușit să strângem toți bănuții necesari pentru Răzvan, iar pe 7 iulie 2018 s-a realizat transplantul de rinichi, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. Mulțumim tuturor sponsorilor și oamenilor de suflet ce au participat la acest eveniment de succes!

Răzvan este unul dintre cazurile medicale grave, de care s-a ocupat asociația noastră. Mama lui, care locuiește împreună cu cei doi copii într-un apartament cu chirie, ne-a contactat pentru a-l ajuta pe Răzvan, un băiețel grav bolnav.

”Sunt mamă a doi copii frumoși, un băiețel de 12 ani și o fetiță de 2 ani. Problemele noastre au început în 2015, la început, după o serie de analize pe care i le-am făcut băiețelului. Diagnosticul pus de medici a fost nemilos: ”insuficiență cardiacă” cu malformație din naștere și ”insuficiență renală stadiul 5”. Nevoile sunt multe când ai un copil bolnav și unul micuț.” spune Veronica, mama băiatului.

Mama băiatului îi făcea dializă din 4 în 4 ore și, pe lângă problemele medicale ale lui Răzvan, avea de înfruntat singură numeroase greutăți, soțul fiind plecat la lucru în Anglia, unde a și suferit un accident de mașină (din fericire nu foarte grav).

Este simplu să faci bine, împreună am reușit să dăm o mână de ajutor!

Pentru mai multe informații despre acest caz, ne puteți contacta telefonic, la numărul: 0726 686 793 – Adina Gál, Asociația ”Aici pentru Tine”.

Inchide
EnglishRomania
×
×

Cart