You are currently viewing  Alaturi de cei vulnerabili pentru cresterea calitatii vietii

 Alaturi de cei vulnerabili pentru cresterea calitatii vietii

Timp de 3 luni am fost alături de persoanele vulnerabile din Municipiul Brașov, dorind să producem o schimbare în viețile acestora.

… dar efortul Asociației Aici Pentru Tine nu se oprește aici! Vom sprijini acești oameni aflați în nevoie continuând să-i ținem aproape, să-i ascultăm și să-i ajutăm.

👏Reusite proiect:

👉Am distribuim 180 de pachete cu alimente și cu produse de igienă

👉Am impartit 60 de ghiduri informative privind drepturile beneficiarilor și medierea în relațiile cu instituțiile statului

👉Am derulat 16 sesiuni de consiliere psihologică în vederea asigurării echilibrului emoțional

👉10 persoane din proiect au asimilat cunoștințe din domeniul educației financiare

👉40 de adulți și copii au socializat și au avut parte de activități recreative în natură

Împreună construim Binele! ❤

🙏”Alături de cei vulnerabili pentru creșterea calității vieții” – Un proiect finanțat de Primăria Municipiului Braşov.

 

Proiectul ”Alături de cei vulnerabili pentru creșterea calității vieții” își propune creșterea calității vieții și a incluziunii sociale pentru persoanele din Muncipiul Brașov, care se încadrează în categoriile vulnerabile. Obiectivul general al proiectului este creșterea calitatea vieții și a incluziunii sociale pentru un număr de 60 persoane aparținând categoriilor vulnerabile, atât prin furnizarea de pachete cu alimente de bază și produse de igienă cât și activități de consiliere psihologică pentru dezvoltarea personală, educație financiară, cunoașterea drepturilor, îndatoriilor cetățenești, medierea relației cu autoritățile locale (la nevoie) și activități de socializare.

Trăim vremuri fără precedent pentru majoritatea dintre noi, care ne-am văzut scoși din zona de confort social și psihologic de două mari crize: una medicală, la nivel global, și una militară: ambele ne induc temeri care, alături de ideea de restricție și opresiune își pun greu amprenta asupra a ceea ce suntem și cum suntem, ca indivizi și societate. Propunerea Asociației ”Aici pentru Tine” este realizată pornind de la capacitatea tehnică și financiară actuală a Serviciului social acreditat al organizației, în scopul de a crește numărul de beneficiari și de a crea noi activități pentru beneficiarii din Municipiul Brașov. Ea continuă obiectivele proiectului Solidaritate materială și psihologică pentru traversarea perioadei post-pandemie, derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România (Granturile SEE 2014-2021).

Grupul țintă al proiectului ”Alături de cei vulnerabili pentru creșterea calității vieții” este format din persoane vulnerabile de la nivelul Municipiului Brașov, care se află în situații de risc precum: violența în familie, vârstnici aflați în situație de risc social, persoane cu dizabilități, tineri dezinstituționalizați, care nu sunt luați în evidența serviciilor sociale sau nu sunt supuși unor activități de intervenție.

Împreună construim #Binele! Un proiect derulat de Asociatia Aici Pentru Tine și finantat de Primăria Municipiului Braşov.