FORMAREA ABILITĂȚILOR ȘI A APTITUDINILOR

Gândirea prin toate trăsăturile sale este un element constitutiv al personalității umane și are o importanță covârșitoare. Gradul ei de dezvoltare reflectă în mare măsură etapa la care a ajuns evoluția intelectuală a unui individ. De aceea procesul de formare și procesul de învățare în sine, în latura sa formativă, trebuie să urmărească cu deosebită grijă, începând de la vârsta cea mai fragedă, dezvoltarea gândirii copilului sub toate aspectele ei (operații, analiză, sinteză, mobilitate, flexibilitate, perspicacitate etc.) până la determinarea formelor de gândire de tip topologic, vertical-cauzală, gândire laterală, complex dinamică și abstractă.

Creierul copilului se dezvoltă în mare parte în perioada intrauterină, dar el nu își opreste dezvoltarea după această perioadă, ci se dezvoltă și mai mult prin relaționarea lui cu mediul.

Această relaționare permite formarea conexiunilor neuronale și a structurilor cerebrale să se dezvolte și să formeze o arhitectură complexă a creierului, asigurând o amplă și corectă dezvoltare cognitivă. Stimularea cognitivă trebuie privită ca pe un element necesar. Cu cât este mai variat mediul, cu atât copilul se va implica mai mult să-l înțeleagă, să-l exploreze și să-l controleze. Dorința firească, naturală a copilului este de a căuta să înțeleagă ce este în jurul său. În cercetările moderne de referință s-a constatat că în perioadele antepreșcolară și preșcolară, maleabilitatea psihică permite o influență educativă masivă nu numai în domeniul informativ, ci și în cel formativ, element ce favorizează achiziția și dezvoltarea.

În cadrul proiectului nostru psihoeducativ, folosim potențialul fiecărui copil în cele trei componente psihologice: cognitiv, emoțional și comportamental și stimulăm activ nivelul de dezvoltare al fiecărui copil cu ajutorul jocurilor-exercițiu folosite în cadrul ședințelor de dezvoltare.

Acest mod de stimulare prin intermediul jocurilor interactive și atractive în același moment, trezesc interesul copiilor pentru executarea unor sarcini didactice și întrețin efortul necesar executării ei. Jocurile-exercițiu sunt foarte necesare atât în consolidarea cunoștințelor acumulate (pe plan cognitiv) sau formării unor deprinderi și dezvoltarea altor laturi ale personalității (pe planul formativ). Variantele de lucru pot cuprinde sarcini asemănătoare, de același grad de dificultate, dar prezentate în diferite forme pentru a preveni plictiseala și pentru a nu se instala în planul emoțional monotonia. Jocurile-exercițiu au calitatea de a putea fi adaptate nivelului de dezvoltare al fiecărui copil și de a permite repetarea exercițiului în diferite grade de complexitate de atâtea ori cât este necesar pentru a se obține saltul calitativ pe o treaptă superioară de dezvoltare a copilului.

De aceea, din punct de vedere psihologic și metodic, gradarea sarcinilor jocurilor-exercițiu trebuie făcută treptat, pornindu-se de la etapa de dezvoltare în care se găsește copilul și dezvoltându-i deprinderea specifică secvenței de instruire în așa fel încât, fără să i se pară obositor, el să fie atras, treptat, de la ceea ce știe, spre ceva nou, dar totuși ușor de realizat.