Campanie ”Împreună de Sărbători”, la final!
La o lună de la lansarea Campaniei ”Împreună de Sărbători”, organizată de Asociația ”Aici pentru Tine”, astăzi venim cu rezultate minunate. Putem spune că suntem împreună de Sărbători, iar pentru asta le mulțumim tuturor brașovenilor care au donat sute de kilograme de haine, jucării, cărți, încălțăminte, dar și alte produse. De asemenea, le mulțumim sponsorilor care au donat alimente, haine sau au redirecționat procente din impozitul pe profit. Și, nu în ultimul rând, mulțumim partenerilor media care ne-au susținut și promovat această campanie.
Împreună, de Sărbători, am reușit să aducem un zâmbet pe fețele unor familii care trăiesc în medii defavorizate, unor copii din centre de plasament, vârstnicilor singuri și cu venituri mici, dar și persoanelor fără adăpost din Brașov. În total, peste 200 de pachete cu alimente, haine, încălțăminte, cărți și jucării, au fost donate acestor oameni, care au cu adevărat nevoie de sprijinul nostru.
Peste 100 de pachete cu produse au fost redirecționate către bătrânii și săracii din localitatea Apața și Căpeni. Timizi, bolnavi, înfrigurați, cei în vârstă ne-au deschis poarta cu sufletul la gură, parcă așteptând o minune. Cei mai mulți sunt singuri, nu au pe nimeni alături de care să își ducă bătrânețea. S-au bucurat precum copiii de cadourile primite, iar la plecare ne-au mulțumit cu ochii înlăcrimați. Mulți dintre ei ne-au spus că a fost pentru prima dată când cineva le-a sunat la ușă să le facă o donație.
Călătoria noastră a continuat la Ghimbav, la familii cu mulți copii ce trăiesc în medii defavorizate. Unul dintre cazurile speciale pe care l-am întâlnit aici fiind o femeie cu cinci copii, care locuiesc într-o cameră de 10 mp. Aproximativ 50 de pachete cu donații au fost împărțite acestor familii, dar și unor bătrâni cu o situație financiară precară.
La Tărlungeni am întâlnit o familie cu 11 copii care locuia în condiții greu de imaginat. S-au bucurat de cadouri mai mult ca orice. Ne-au impresionat, iar pe viitor vom încerca să îi mai ajutăm. De asemenea, în demersul nostru ne-am întâlnit cu o prințesă, o fetiță minunată, de numai doi ani, care nu are mâini. Pe viitor vom încerca să o ajutăm cu o proteză.
În total, în jur de 30 de pachete au fost împărțite la Tărlungeni, copiilor bolnavi și familiilor sărace.
Nu în ultimul rând, Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov, a ajuns cu pachete, haine și încălțăminte la Centrul oamenilor fără adăpost din Brașov, unde au fost împărțite peste 60 de pachete.
O surpriză dulce am reușit să le ducem și copiilor din Centrul de Plasament ”Măgura” din Codlea.
SPONSORI: Covalact, Lactate Brădet, Olympus, Transilvania Lactate, Mezeluri Luca, Brutăria Melange, Cofetăria Saray, Cofetăria Bombo, Curzonia, AdTeam Brașov.
MULȚUMIRI: PhotoHotel, Cos2000 Distribution, SunnyVille Brașov, Stick Serv Brașov, Comunitatea de prieteni ”Party for You”, brașovenilor care făcut donații.
PARTENERI MEDIA: Transilvania News, Agerpres, BizBrașov, Bună Ziua Brașov, Ziare.com, Știri Locale 24, Presa Online 24, Kiss FM, Rock FM, Magic FM, Monitorul Expres, Radio România Târgu Mureș, Brașovul Tău, Ziare pe net, stiriziare.com, Feedler.ro.
Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov
Strada 13 Decembrie, nr. 209, Brașov
Email: contact@asociatie.ebroderie.com
www.1.asociatiaaicipentrutine.ro
Adina Gal – președinte Asociație ”Aici pentru Tine”
Telefon : 0726.686.793 E-mail: adina@adteam.ro
Despre noi….
Asociația „Aici pentru Tine” este o organizație non-guvernamentală, care contribuie la dezvoltarea comunității tinerilor din centrele de plasament, a celor din medii sociale defavorizate și a mamelor maltratate. Ne implicăm, punem suflet și sprijinim cazuri cu povești de viață impresionante. Proiectele noastre se desfășoară în tot județul Brașov.
Valori: educație, implicare, suport, schimbare, dezvoltare
Misiune: inițierea, extinderea, îmbunătățirea serviciilor sociale integrate pentru persoanele și grupurile marginalizate, pentru copii abandonați, mame maltratate, tineri cu rezultate deosebite, recunoscute național și internațional, promovarea drepturilor recunoscute de legislația în vigoare.
Viziune: împreună putem crea un viitor mai bun pentru acești copii, îi putem ghida și oferi tot suportul pentru a avea dreptul la o viata normală.